iubirea si supliciul ei

august 16, 2011

*-*
Vrajmaşul a fost silit demult să renunţe la luptă deschisă, la o confruntare cinstită. Terorismul modern este o bună analogie pentru strategia preferată de diavol pentru a sfida autoritatea şi caracterul, Fiinţa şi fapta Dumnezeirii. Recrutezi o parte din copiii Săi o parte din natura şi lucrurile bune, utile şi respectate din bunurile lor le dai iluzia unei cauze şi mai ales îi convingi de legitimitatea lor justiţiară (nu va fi greu să îi faci să-şi ignore propriile limite şi competenţe, propriile performanţe morale, sunt prea grăbiţi ca să respecte lucrurile bune care i-au crescut şi prea trufaşi ca să-şi preţuiască rădăcinile). Cu cât sunt mai tineri cu atât bravura eroică şi idealimul ignorant şi flămând de sine îi va tenta cu frenezia anarhismului. Cei ce nu pot face ceva măreţ pot fi seduşi de idea provocării uni bun cât mai universal şi mai proeminent, este în natura terorismului acest debuşeu egoist care promite şi meschinăriei notorietate.
Antologic pentru terorismul modern este să-ţi loveşti inamicul fără somaţie, în frunte, doborându-i edificiile efigii simbol, cu propriile avioane, conduse de piraţi educaţi în şcolile tale, într-o cursă plătită şi destinată unor oameni neimplicaţi în frustrările tale şi paşnici pentru că vrei să loveşti pacea fără să fii capabil de război, n-ai putea niciodată provoca tatăl acestei familii dar iată ai reuşit să te strecori în intimitatea sa, mimând desăvârşit dragostea şi loialitatea pentru copiii săi, umilindu-te ca să-i înalţi pe ei, cheltuind ca să le araţi “calea”, luptând ca să le aprinzi focul pasiunii, al încrederii în propriul drum şi având grijă să strecori pe furiş seminţele neîncrederii în cei ce îi iubesc cu adevărat, care le-au dat chipul şi numele lor. Ei sunt desigur prea slabi şi nevolnici, prea departe prea neinspiraţi pentru revoluţia de care au ei nevoie…
Aşa muncesc din greu, cu încăpăţânare, neobosit ca igrasia- vechii duşmani ai tatălui tău iar tu eşti oarecum mulţumit, echilibrat: el nu crede în puterile tale, tu nu crezi în înţelepciunea şi loialitatea lui. Cum să-ţi dea ţie aripi ceva ce l-a îmbătrânit pe el? Nu vrei să admiţi, nu vrei să înţelegi că eşti praştia cu care vrăjmaşul îşi trimite replicile spre tatăl tău. Nu-ţi dă mâna să strici vraja în care îţi joci în picioare trecutul şi viitorul deodată cu toate comorile îngropate în tine ca nişte seminţe ale iubirii. Nu vrei să vezi în dulcea ta imponderabilitate (ai soarele tău personal) festinul desăvârşit al vrăjamşului (prietenul şi confesorul care te înţelege cel mai bine, deasupra oricărei banuieli) un adversar necruţător care va încheia la timpul cuvenit partida de vânătoare purtând pe umeri trofeul (cum spuneai că te cheamă?) şi lovind fără scrupul Faţa la care n-ar fi putut privi niciodată. Ştim din Scriptură replica Tatălui dar nu văd deocamdată soluţia pentru terorismul modern şi, vai, nici pentru “lumea” pruncilor mei.
*-*

Reclame

Hello world!

aprilie 11, 2009

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!